Mântuitorul tocmai înmulţise cele cinci pâini şi doi peşti pentru a sătura mulţimile. Nu cu mult timp înainte tămăduise pe bolnavii lor. Acum îşi arată puterea ca Dumnezeu poruncind vântului şi mării să se potolească. Era prea mult pentru înţelegerea celor ce-l urmau, chiar a ucenicilor apropiaţi. Cei ce mâncaseră din rodul minunii, nu puteau acum înţelege cine este Cel ce umblă pe mare şi are putere asupra naturii. Era oare Iisus sau o nălucă? Stă în firea omului să caute explicaţii: de ce este necesară minunea? Pentru a aduce alinare sau pentru a sătura stomacul sunt explicaţii pe care le acceptăm, mai ales dacă suntem în rândul celor ce profită de minune, ca mulţimile din Evanghelie. Dar de ce să umble pe mare şi să poruncească vântului? Minunile din Evanghelia de azi ne spun că trebuie uneori să ne abţinem de la a pune întrebări. Dumnezeu ştie mai bine şi chiar minunea este ceva dincolo de înţelegerea noastră raţională. Cea mai de neînţeles minune este chiar aceasta: Dumnezeu se lasă descoperit în formele cele mai neaşteptate pentru a mişca sufletul nostru spre El. Chiar dacă nu suntem vrednici, chiar dacă nu suntem pregătiţi, chiar dacă dorim să înţelegem ceea ce nu este de înţeles. Împreună cu Petru găsim singurul răspuns posibil la întrebările şi îndoielile noastre: credinţa că El este Fiul lui Dumnezeu şi a venit să ne mântuiască.