Sfântul și măritul Mucenic al lui Hristos, Pantelimon, s-a născut la Nicomidia din părintii Eustorgios, senator păgân, şi Evula, o creștină; aceștia i-au dat numele de Pantoleon. Încredințat spre educație  lui Eufrosin, medic de renume, el ajunse după putina vreme la o cunoaștere desăvârșită a artei medicale intr-atât încât împăratul Maximian, care ii remarcase calitățile, intenționa sa îl ia la palat ca medic particular. Cum tânărul trecea în fiecare zi în fata casei unde era ascuns Sfântul Ermolae, Sfântul Parinte ghici după ținuta lui  calitatea înaltă a  sufletului sau și îl invita într-o zi sa intre și începu sa îl învețe ca știința medicala nu poate aduce decât slaba ușurare naturii noastre suferinde și sortita morții și ca numai Hristos, singurul Doctor adevărat, a venit sa ne aducă Mântuirea, fără leacuri și fără plata. Cu inima bătând de bucurie la auzul acestor cuvinte, tânărul Pantoleon începu sa îl viziteze regulat pe Sfântul Ermolae şi fu inițiat de el în Tainele credinței. Într-o zi, pe când se întorcea de la Eufrosin, găsi pe drum un copil, mort după ce fusese muscat de o năpârca. Judecând ca momentul venise sa probeze adevărul promisiunilor lui Ermolae, el chema în ajutor Numele lui Hristos și pe data copilul se ridica iar năpârca muri. Atunci el alerga la Ermolae și, plin de bucurie, ceru sa primească fără întârziere Sfântul Botez. Ramase apoi în preajma bătrânului Sfânt pentru a se bucura de învățăturile lui și nu mai reveni acasă decât în a opta zi. La întrebările tatălui sau neliniștit el răspunse ca rămăsese la palat, ținut de vindecarea unui om de pe lângă împărat.

Păstrând încă secreta convertirea lui, el arata în acealasi timp o adânca preocupare pentru a-l convinge pe Eustorgios tatăl sau de zădărnicia închinării la idoli. După o vreme fu adus la senator un orb care îl implora pe Pantoleon sa îl vindece, căci își pierduse zadarnic toata averea pe la doctori. Încrezător în Hristos, care sălășluia de-acum în el cu putere, tânărul confirma în fata tatălui sau uimit ca avea sa îl vindece prin harul Stăpânului sau. Făcu semnul Crucii pe ochii orbului, rugându-se lui Hristos și pe loc bărbatul își recăpătă vederea, nu numai a ochilor trupului ci și ai sufletului, căci el înțelese ca Hristos îl vindecase.

Fu botezat de Sfântul Ermolae împreună cu Eustorgios, care nu după multa vreme adormi în pace. Pantoleon împarți atunci moștenirea sa săracilor, elibera sclavii și se dedica și mai vârtos îngrijirii bolnavilor cărora nu le cerea în schimb decât sa creadă în Hristos, cel venit pe pământ pentru a ne vindeca de toate bolile noastre (de aceea este slăvit printre Sfinții Doctori fără de arginti). Ceilalți doctori din Nicomidia începură sa fie invidioși pe el și cum el îngrijise pe un Creștin care tocmai fusese chinuit din ordinul împăratului, ei profitară de ocazie pentru a-l denunța la Maximian. După ce le-a ascultat  cu tristețe plângerea împotriva protejatului sau, împăratul îl convoca pe cel care fusese mai înainte orb și ii puse întrebări despre ce mijloace folosise Pantoleon ca sa ii redea vederea. Precum orbul din naștere din Evanghelie, omul răspunse cu simplitate ca Pantoleon îl vindecase chemând Numele lui Hristos și ca aceasta minune ii adusese adevărată lumina, aceea a credinței. Furios, împăratul ceru sa i se taie capul pe data și trimise oameni sa îl găsească pe Pantoleon. Când Sfântul se afla înaintea lui, ii reproșa ca ar fi trădat încrederea pe care i-o acordase și îl acuza ca îl insulta pe Asclepios și pe ceilalți zei prin credința sa în Hristos, un om mort crucificat. Sfântul ii raspunse ca atât credinta cât şi mila fata de adevaratul Dumnezeu sunt superioare tuturor bogatiilor şi onorurilor acestei lumi de desertaciune şi pentru a-si intari argumentele ii ceru lui Maximian sa il puna la incercare. Fu deci adus un paralitic, asupra caruia preotii pagâni spusera incantatiile lor, salutate batjocoritor de catre Sfânt. Cum eforturile lor ramasera fară efect, Pantoleon isi inalta rugaciunea catre Dumnezeu şi luând pe paralitic de mâna, il ridica in Numele lui Hristos. Numerosi pagâni, vazându-l pe om mergând plin de bucurie, crezura atunci in adevaratul Dumnezeu, in timp ce preotii pagâni insistau pe lânga imparat sa fie ucis acest rival periculos.

Cum Maximian ii amintea chinurile la care cu câtva timp in urma fusese supus Sfântul Antim, Pantoleon raspunse ca daca un batrân facuse dovada unui asemenea curaj, cu atât mai mult tinerii trebuiau sa se arate curajosi in incercari. Nici magulirile nici amenintarile neputând sa il faca pe Pantoleon sa isi schimbe atitudinea, tiranul il incredinta torturii. Legat de un stâlp, trupul ii fu sfâsiat cu gheare de fier apoi ranile ii fura arse cu faclii aprinse. Dar Hristos, aparut Sfântului Mucenic sub chipul parintelui sau spiritual, Sfântul Ermolae, ii spuse : "Nu te teme, copilul meu, caci sint cu tine şi iti voi fi de ajutor in tot ceea ce vei suferi pentru mine". De indata tortele se stinsera iar ranile Sfântului fura vindecate.  Apoi, fie scufundat  in plumb topit, fie aruncat in mare legat de un pietroi, in toate incercarile Domnul il insotea şi il pazea nevatamat. Dupa aceea fu aruncat fiarelor salbatice, dar şi acolo Hristos il apara iar animalele venira gudurându-se la picioarele lui asemeni unor animale domestice. Cit priveste imparatul, ramânând el mai salbatec decât niste animale fară ratiune, dadu ordin ca Sfântul sa fie legat de o roata cu lame ascutite ce urma sa fie lasata sa se rostogoleasca de pe o inaltime in fata intregului oras adunat. Din nou Domnul interveni in chip minunat. Il elibera pe slujitorul sau de legaturile lui iar roata strivi in rostogolirea ei un mare numar de necredinciosi. Cum Maximian il intreba de unde avea o asemenea putere şi cum ajunsese el la Credinta Crestina, Pantoleon ii arata unde se ascundea Ermolae, caci Dumnezeu ii facuse cunoscut ca venise vremea, pentru el şi stapânul sau, sa-L marturiseasca şi sa isi gaseasca in Muceninicie desavârsirea. Dupa moartea preamarita a Sfântului Ermolae şi a celor impreuna cu el, tiranul il aduse din nou pe Pantoleon şi pretinzând ca mucenicii se supusesera, incerca sa il convinga sa se inchine idolilor, dar preafericitul ceru sa ii vada. Suveranul raspunse ca ii trimisese in misiune intr-un alt oras iar Pantoleon ii replica : "Ai spus adevarul fară sa vrei, mincinosule, caci ei sint acum in Ierusalimul ceresc!". Constatând ca nu va putea sa il clinteasca din credinta sa, Maximian dadu atunci ordin ca Pantoleon sa fie decapitat  iar trupul sa ii fie aruncat in foc.

Sfântul ajunse cu bucurie la locul executiei, in afara orasului, dar in momentul in care calaul isi agita spada, aceasta se topi precum ceara se topeste in foc. In fata acestei minuni, soldatii care erau de fata il marturisira pe Hristos. Pantoleon ii indemna insa sa isi indeplineasca datoria şi mai spuse o ultima rugaciune. Un glas de sus ii raspunse : "Slujitor credincios, dorinta ta va fi acum indeplinita, portile cerului iti sint deschise, cununa ta e pregatita. Tu vei fi de-acum inainte adapost deznadajduitilor, ajutor celor incercati, doctor bolnavilor şi teroare demonilor, de aceea numele tau nu va mai fi Pantoleon ci Pantelimon" (care inseamna "prea milostiv"). El isi intinse grumazul iar când capul ii cazu, curse lapte din gâtul lui, trupul sau deveni alb ca zapada iar maslinul uscat de care fusese legat inverzi din nou pe data şi rodi cu fructe din belsug. Soldatii, carora li se daduse ordin sa arda trupul Sfântului, il incredintara credinciosilor care il ingropara cu piosenie pe proprietatea lui Arnantios Scolasticul şi se dusera sa propovaduiasca Vestea cea Buna şi in alte locuri.

De atunci, Moastele Sfântului Pantelimon nu au incetat sa savârseasca vindecare şi sa aduca harul lui Hristos, singurul Doctor al sufletelor şi trupurilor, al tuturor celor care se apropie de El cu evlavie.